Electroalfa

Dezvoltarea activitatii de cercetare-dezvoltare in vederea cresterii capacitatii de inovare si competivitate Electroalfa

Electroalfa a obtinut in acest an finantare europeana pentru implementarea unui proiect complex ,,Dezvoltarea activitatii de cercetare- dezvoltare in vederea cresterii capacitatii de inovare si competivitate Electroalfa, proiect co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, în baza contractului de finantare încheiat cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica.

Avand convingerea ca preocuparea pentru inovare este sursa vie de sustinere a performantei,  ne-am concentrat eforturile si cunostintele acumulate in realizarea acestui proiect de mare anvergura.
Proiectul are ca scop cresterea nivelului de competivitate si aliniere la exigentele pietei prin crearea unui Centru independent de Cercetare-Dezvoltare. Cresterea performantelor tehnice si a calitatii actualelor produse, diversificarea portofoliului cu produse noi, inovatoare, fiabile si ecologice, crearea unor noi locuri de munca sunt cateva din efectele pozitive ce vor contribui la  dezvoltarea activitatii companiei.
Valoarea totala a contractului este de 19.625.722 lei, din care finantarea nerambursabila din fondul european este de  6.873.582 lei. Data de incepere a proiectului este de 11 mai 2011 si se va derula pe o perioada de 25 luni.
,,Anul 2011 vine cu provocari mari pentru companie prin prisma obiectivelor pe care le tintim. Un prim pas l-am facut deja prin semnarea acestui contract de finantare europeana. Reusita finalizarii acestui proiect va crea premisele unei noi etape in evolutia companiei prin extinderea spre noi domenii de activitate,, – a afirmat Presedintele Companiei Gheorghe Ciubotaru.
Pentru informatii suplimentare puteti accesa site-ul www.electroalfacd.ro.