Electroalfa

Electroalfa a inaugurat Centrul de Cercetare Dezvoltare

Electroalfa a organizat miercuri, 9 octombrie, conferinta de presa aferenta inchiderii proiectului Dezvoltarea activitatii de cercetare dezvoltare in vederea cresterii capacitatii de inovare si competitivitate a SC Electro Alfa International SRL“ co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala. Valoarea totala a proiectului este de 19.625.722 lei, din care asistenta financiara nerambursabila este de 6.873.582 lei.

Finalizarea acestui proiect inseamna pentru noi inaugurarea Centrului de Cercetare Dezvoltare. Centrul a fost construit de la zero in vecinatatea Fabricii de Confectie Metalica a companiei si are in componenta un Atelier Prototipuri unde vor fi realizate produse noi, dar si un Laborator unde prototipurile vor fi testate. Dotarile cu utilaje, echipamente si aplicatii software sunt de inalta performanta. In Centrul de Cercetare isi vor desfasura activitatea 25 persoane, angajatii Directiei de Cercetare Dezvoltare a companiei.

“Am reusit sa finalizam o idee care parea la inceput nebuneasca. Acest centru va contribui la realizarea de produse noi, la optimizarea produselor existente astfel incat sa poata sa creasca activitatea pe care o desfasoara compania. Este un obiectiv pe care vreau sa il calific ca fiind deosebit din toate punctele de vedere. Activitatea de cercetare-dezvoltare a fost inceputa in 1993… Este una dintre activitatile de mare suflet si de mare bucurie pentru mine ca specialist” a declarat la deschiderea Centrului de Cercetare Dezvoltare Gheorghe Ciubotaru, Presedinte.