Electroalfa

Schimbare la nivelul top-managementului Electroalfa

Compania Electroalfa are, începând cu luna aprilie, un nou Director General în persoana domnului Petruş Cîndea. Alături de echipa de management de la finalul anului 2011, acesta s-a implicat în mod activ în sustinerea principalelor proiecte ale companiei. Fostul Director General, doamna Lucreția Codreanu, rămâne alături de companie, în calitate de consultant economic al Preşedintelui Consiliului de Administraţie.

“Petruş Cîndea, împreună cu ceilalţi membri ai echipei de management, are rolul de a continua proiectele demarate, de a pune în aplicare obiectivele stabilite la nivelul companiei, de a identifica şi dezvolta oportunităţi şi proiecte noi. Îi mulţumesc doamnei Codreanu pentru sprijinul acordat în această perioadă şi îi doresc succes în continuare, alături de echipa Electroalfa.”

Gheorghe Ciubotaru
Preşedinte Consiliu Administraţie

„M-am alăturat echipei Electroalfa încă din 2011, cu toată energia, cu dorința de a-mi aduce aportul la continuarea trendului ascendent pe care îl are compania. Este o provocare cu atât mai mare cu cât situația economică din România, din Europa, este una dificilă. Am găsit la Electroalfa proiecte și obiective îndrăznețe, specialiști împreună cu care sunt convins ca voi reuși nu numai să consolidăm poziția companiei în piață, cât și dezvoltarea de piețe noi, în țară și în exterior.”

Petruş Cîndea
Director General Electroalfa

Noul Director General are  o vastă experiență în planificarea, organizarea și coordonarea activităților de management. Petruş Cîndea a condus echipe de proiectare, marketing şi vânzări, iar în ultimii 13 ani a fost Director Divizia de Instalaţii şi Construcţii UTI Systems, Vicepreşedinte al UTI Grup, Director General Electroproiect. Absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti, specializarea Electronică şi Telecomunicaţii, domnul Petruş Cîndea a completat studiile tehnice cu diverse studii de management printre care Open University Business School (UK), unde a obţinut Professional Certificate in Business.